Conducerea Societății Naționale de Medicina Familiei pe o nouă traiectorie
2 aprilie 2018, București
Membrii delegați ai tuturor asociațiilor membre ale Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF) și-au ales în data de 31.03.2018 o nouă conducere.
Așa cum este firesc și statutar, după opt ani de mandat, dna Dr. Rodica Tănăsescu a predat ștafeta mai tânărului său coleg, dl. Dr. Dina Mergeani.
Dr. Dina Mergeani este medic primar Medicină de familie, medic formator MF și reprezentant al Asociației “Tomis” din Constanța. Își desfășoară activitatea de medic de familie într-un cabinet medical din localitatea Constanța, Jud. Constanța din anul 2002 iar din anul 2013 ocupă funcția de vicepreședinte al Asociației Medicilor de Familie “Tomis” Constanța. Din anul 2013 este membru în Senatul SNMF.
În echipa de conducere a SNMF, au mai fost aleși vicepreședinți și secretari membri ai organizațiilor medicilor de familie din București-Ilfov, Iași, Mureș, Dolj și Brașov.
Proiectele dezvoltate de către SNMF până în prezent au făcut ca specialitatea noastră să crească atât în percepția publică cât și în rândul celorlalte specialități. Parteneriatele cu alte Societăți profesionale, eforturile depuse în ultimii ani, au adus SNMF recunoaștere națională și internațională, devenind unul dintre interlocutorii respectați în relația cu autoritățile dar și cu publicul larg. Efortul depus în acest sens de conducerea de până acum a fost omagiat de către colegii prezenți. Cu siguranță aceste acțiuni vor fi continuate, iar SNMF asigură partenerii și colegii că vor găsi în continuare sprijin în noi.
Cu toate acestea, există și proiecte noi care așteaptă să fie demarate. Votul actual a evidențiat că se dorește o dinamică nouă a SNMF orientată spre promovarea și dezvoltarea asociațiilor locale și arată deschidere către membrii mai tineri din societate. Se dorește o nouă strategie în sprijinul tuturor medicilor de familie, atragerea de proiecte noi către SNMF și, în același timp, dezvoltarea specialității noastre pe plan profesional.
Mult succes noii echipe și vânt bun în pânze!
Noua conducere SNMF:
Președinte: Dr. Dina Mergeani (Constanța)
Vicepreședinți:
Dr. Rodica Tănăsescu (București)
Dr. Remus Șipos (Târgu Mureș)
Dr. Gindrovel Dumitra (Dolj)
Dr. Andrea Neculau (Brașov)
Dr. Răzvan Miftode (Iași)
Secretari:
Dr. Daciana Toma (București)
Dr. Dana Ștefana Popescu (Iași)
Trezorier: vacant
Biroul de presă al Societății Naționale de Medicina Familiei